Gabriel Tamaș a sosit miercuri în România, fiind învoit de managerul lui WBA, Roberto di Matteo. „Ne-a spus antrenorul că cei care am fost la echipele naționale putem pleca acasă. Eu nu am familia cu mine în Anglia, deci sunt eligibil”, a glumit stoperul.
La aeroport, fundașul lui WBA a fost așteptat de Gabi Torje. Discuțiile despre fosta echipă a lui «Bad Boy» au decurs de la sine: „Știu ce mai e pe la club. Mă interesez mereu. Ce va fi în lupta pentru titlu? Patru-cinci echipe se mai bat. Dinamo este una dintre ele. Acum, toate au șanse, să vedem ce va fi. Dar le țin pumnii băieților, m-aș bucura să revină pe primul loc, merită. O să mă uit și la meciul de la Cluj, mi-am luat programul Digi” . Nici subiectul scandalului provocat de escapada lui Ousmane N’Doye nu a fost ocolit. Însă răspunsul a fost politicos: „Nu sunt eu în măsură să comentez despre ieșirile băieților.” „Abia aștept să revin la WBA”
După o zi și jumătate de pauză, minivacanță petrecută la Brașov, Tamaș va reveni la echipa de club. Cum s-a acomodat fotbalistul în Anglia? Excelent: „Din toate campionatele unde am jucat, în Anglia mă simt cel mai bine. Aici, abia aștept să mă întorc la echipă, până acum abia așteptam să mă întorc acasă!”. Faptul că acomodarea decurge foarte bine este evidențiată de încă un amănunt: internaționalul român a venit în România și pentru a-și lua prietena, pe Ioana, care de astăzi își va muta domiciliul în Anglia, un semn clar că transferul lui Tamaș în Regatul Unit i-a priit fostului dinamovist.
Mă simt excelent la noua mea echipă. Sper să promovăm, Premier League este un campionat foarte tentant pentru un fotbalist Gabriel Tamaș, fundaș WBA
275 de mii de lire sterline au achitat cei de la WBA pentru ca Dinamo să ofere dezlegarea lui Gabi Tamaș
Nu s-au antrenat deloc pe iarbă
Dinamo își joacă mâine, la Cluj, una din ultimele șanse de a rămâne în lupta pentru titlul de campioană. Totuși, în nicio zi din această săptămână echipa nu s-a putut antrena pe un teren cu iarbă. Acest lucru i-a enervat pe dinamoviști. „Nu este posibil să ne antrenăm pentru un asemenea joc numai pe saltele sau pe tâmpenia aceea de teren sintetic”, se plâng jucătorii.
„Câinii” zboară azi la Cluj
Dinamo va pleca astăzi, de la ora 17:30, la Cluj, transportul fiind asigurat de o cursă charter. Pentru mâine, tehnicienii dinamoviști intenționau să programeze un mic antrenament, dar se pare că acest lucru nu va fi posibil din cauza condițiilor atmosferice. Partida CFR Cluj – Dinamo se dispută mâine, de la ora 20:00, și va fi transmisă pe Digi Sport. „Nu e imperios să luam titlul”
Chiar dacă toată lumea vorbește de câștigarea campionatului în „Ștefan cel Mare”, Cornel Dinu (foto) este de altă părere. „Problema la titlu este în continuare deschisă pentru noi. Oricum, pentru Dinamo, la frămîntările avute, nu este imperios să ia titlul”, a spus ieri la GSPTv directorul tehnic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER